Perioada de preînscriere pentru schema dedicată sectorului cultural, prelungită. Turcan: „Banii trebuie să ajungă echitabil, acolo unde este cea mai mare nevoie de ei”

Perioada de preînscriere pentru schema dedicată sectorului cultural, prelungită. Turcan: „Banii trebuie să ajungă echitabil, acolo unde este cea mai mare nevoie de ei”
Raluca Turcan și responsabili din Ministerul Culturii au avut marți o întâlnire cu reprezentanții sectorului cultural-creativ și ai artiștilor / Sursa: Facebook - Raluca Turcan
Publicat: 24/11/2020, 21:13

Vicepremierul Raluca Turcan a anunțat, marți seara, după o întâlnire cu reprezentanții sectorului cultural-creativ și ai artiștilor din România, că perioada de înscriere a potențialilor beneficiari în Registrul Sectorului Cultural, o precondiție pentru accesarea schemei de ajutor destinată sectorului cultural afectat de pandemia de COVID-19, a fost prelungită cu două săptămâni. Termenul inițial expira miercuri, 25 noiembrie.

Vicepremierul Raluca Turcan și reprezentanții Ministerului Culturii au transmis, marți seara, o serie de precizări și decizii privind elaborarea și implementarea schema de ajutor de stat pentru susținerea sectorului cultural, în urma reacțiilor din spațiul public din ultimele zile și a întâlnirii, față în față și prin videoconferință, pe care au avut-o marți cu mai mulți reprezentanții sectorului cultural-creativ și ai artiștilor, printre care și Paula Seling și Tudor Chirilă.

Schema de ajutor asumată de Guvern, printr-un memorandum, adoptat în 18 noiembrie, cu un buget estimat de 100 de milioane de euro, a stârnit reacții puternice printre artiști și reprezenți ai organizațiilor din domeniul cultural, care au reclamat, prin scrisori deschise adresate reprezentanților Guvernului, că sunt defavorizați în raport cu organizatorii de evenimente și nu beneficiază de acești bani.

Schema de ajutor de stat pentru sprijinirea culturii propusă de Ministerul Culturii va asigura finanțarea nerambursabilă a celor care activează într-unul dintre următoarele domenii culturale: artele spectacolului (teatru, muzică, dans), artele vizuale (pictură, sculptură, film, fotografie), patrimoniu, carte, audio-vizual, educație culturală, sectorul cultural independent. Plafonul maxim al fiecărui proiect cultural va fi de 800.000 euro/ beneficiar.

Ministrul Culturii. Bogdan Gheorghiu, a clarificat, într-un interviu acordat Gândul chiar înaintea întâlnirii de la Palatul Victoria, că artiștii vor primi o parte semnificativă din banii alocați, scopul schemei fiind chiar „să injectezi banii în piața sectorului cultural și astfel să se ajungă la fiecare actor al acestei piețe”.

Ultimele decizii de la Palatul Victoria

Ca urmare a propunerilor venite din partea sectorului cultural-creativ și a artiștilor, actul normativ este în lucru, în comisiile agreate, urmând ca atunci când va lua forma finală să fie pus oficial în transparență decizională, pentru dezbatere publică, de Ministerul Culturii.

„Schema de ajutor de stat pentru cultură va fi definitivată tot cu sprijinul artiștilor! Am avut o întânire constructivă cu reprezentanții artiștilor din România și m-am bucurat să-i revăd. Ideea de la care am plecat când am gândit schema de ajutor de stat pentru cultură a fost să ajutăm întregul mediu cultural-creativ și avem în vedere aproximativ 100 de milioane de euro pentru o schemă de ajutor de stat dedicată. Este important să vedem câți artiști vor aplica pentru această schemă”, a transmis Raluca Turcan, marți seara, pe contul de Facebook.

„Artiștii reprezintă inima sectorului cultural, iar acest lucru ne dorim să reiasă din actuala schemă de ajutor de stat. Suntem conștienți de faptul că cei care activează în sectorul cultural au nevoi și așteptări diferite. Vorbim de artiști, actori, interpreți, personalul angajat în aparatul tehnic și întreg ecosistemul cultural. În acest moment actul normativ este în dezbatere publică. Banii trebuie să ajungă echitabil, acolo unde este cea mai mare nevoie de ei, să salveze zonele aflate în acest moment în dificultate și să  încurajeze performanta artistică. Acum propunerile sunt binevenite”, a transmis vicepremierul.

În urma întâlnirii de marți, vicepremierul Raluca Turcan a anunțat prelungirea perioadei în care potențialii beneficiari se pot înscrie în Registrul Sectorului Cultural de la termenul inițial, de miercuri, la data de 9 decembrie, dar și propunerea ca echipele Guvernului și ale Ministerului Culturii să aibă întâlniri și dezbateri zilnice cu toți reprezentanții artiștilor, lucrătorilor culturali, companiilor de tehnică pentru evenimente, ONG-urilor și organizatorilor de evenimente pentru definitivarea schemei de ajutor de stat pentru sectorul cultural.

În primele două zile și jumătate de la demararea înscrierilor în „Registrul Sectorului Cultural”, deci până în 20 noiembrie 2020, la ora 15:00, conform informațiilor furnizate de reprezentanții Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC), care asigură exclusiv administrarea tehnică a platformei, erau înscrise 157 de ONG-uri și 436 de societăți comerciale. De la momentul lansării, pe platformă a fost inclusă și categoria „lucrător cultural (persoane fizice)”.

„În acest moment, actul normativ pentru aprobarea schemei de ajutor de stat va fi discutat cu potențialii beneficiari pentru a putea fi îmbunătățit. Dimensionarea cât mai exactă a impactului financiar și stabilirea numărului total de beneficiari eligibili sunt condiții fundamentale pentru succesul acestei scheme. De îndată ce vom avea date cât mai exacte pentru a putea cuantifica efortul financiar necesar, vom lansa actul normativ de aprobare a schemei în dezbatere publică. Toți operatorii culturali vor fi invitați să transmită puncte de vedere, astfel încât să se poată identifica cele mai bune soluții pentru utilizarea eficientă a fondurilor în sprijinul întregului sector și pentru diminuarea efectelor pandemiei”, au transmis și reprezentanții Ministerului Culturii, printr-un comunicat de presă.

Mai mult, vicepremierul a anunțat și intenția de a prelungi măsura de ajutor pentru persoanele fizice care obțin venituri exclusiv din drepturi de autor și drepturile conexe. „Am anunțat că intenționăm sa prelungim până în iunie 2021 acordarea indemnizației pentru persoanele fizice care obțin venituri exclusiv din drepturi de autor și drepturile conexe. Acestea pot aplica lunar pe platforma https://aici.gov.ro foarte simplu,  în baza unei copii a unui contract de drepturi de autor și drepturi conexe din ultimele 9 luni anterior declanșării stării de urgență”, a transmis premierul.

✅ Schema de ajutor de stat pentru cultură va fi definitivată tot cu sprijinul artiștilor!
Am avut o întânire…

Posted by Raluca Turcan on Tuesday, November 24, 2020

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Celulele stem crescute în spațiu au un avantaj surpriză